Timișoara și Bistrița au încheiat la egalitate, 2-2, într-o partidă în care ambele echipe au avut câte un gol anulat și un jucător eliminat. Cu mențiunea că reușita bistrițenilor a fost incorect anulată de centralul Colțescu, care a mai avut câteva decizii controversate.
„Ne vom strădui să jucăm un fotbal ofensiv”, promitea noul antrenor al bănățenilor, iar debutul de partidă a părut să-i dea dreptate sârbului. Timișoara s-a prăvălit spre poarta lui Albuț , iar în minutul 10 tabela arăta deja 1-0 pentru gazde. Golul a venit după un corner, cap Goga din 3 metri, după o recentrare cu capul a lui Magera.
Bistrițenii își revin repede, și reușesc egalarea 8 minute mai târziu, după o fază spectaculoasă. Coroian îi pune o pasă filtrantă lui C.Petre, urcat pe dreapta, acesta centrează în centrul careului, de unde Mureșan înscrie, cu un lat plasat, de la 11 metri, pe lângă trei jucători de la Timișoara. Tot oaspeții rămân la comandă, și în minutul 33 vine cea mai controversată fază a meciului. Bistrițenii fac o schemă la o lovitură liberă de la mare distanță, Coroian centrează pe 6 metri, în fața porții, iar De Pina înscrie cu capul, de lângă Mera. Nu și în viziunea lui Colțescu, care fluieră, probabil, fault în atac, deși reluările video nu arată vreo infracțiune.
Repriza secundă începe tot cu gazdele în atac, iar reluarea cu capul a lui Magera, după un corner, în primul minut, e prinsă de Albuț la o palmă de linia porții. Meciul o ia razna în ultima jumătate de oră.
Mai întâi oaspeții ratează o ocazie imensă, după ce Sepsi e la un pas de autogol, apoi reușesc să înscrie, după un penalty scos de De Pina. Coroian transformă cu siguranță lovitura de la 11 metri(70), iar Contra e eliminat la faza următoare! Deși rămân în inferioritate, gazdele reușesc să egaleze în doar două minute, după ce Magera transformă o lovitură liberă (72).
În minutul 82, Colțescu restabilește egalitatea din teren, după ce-l trimite mai devreme la vestiare și pe Vali Năstase, care a aterizat cu gheata pe gâtul unui adversar. Se încheie 2-2, într-un meci care a consemnat debutul sârbului Petrovic pe banca Timișoarei, și cel al lui Reghecampf, la bistrițeni.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Echipele de start:
Timișoara: Pantilimon – Bonfim, Cisovsky, Mera, Sepsi – Bourceanu, Alexa, Tameș, Poparadu – Goga, Magera
Rezerve: Taborda, Luchin, Curtean, Axente, Mansour, Scutaru, Contra
Bistrița: Albuț – Săceanu, Năstase, Frăsinescu, Velcovici – Petre, A. Mureșan, Miguel De Pina, Anton – Coroian, Tadeu de Souza
Rezerve: Irimia, Tudose, Mandea, Ene, Predescu, Thaer, Băjenaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER